Petronela Cernat


A obținut licența în Drept în 2001, în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti. Și-a continuat formarea profesională cu studii de masterat în domeniul dreptului Uniunii Europene, şi cu studii doctorale în domeniul dreptului administrativ. Timp de 15 ani a fost asistent şi lector în cadrul Facultăţii de Administraţie şi Afaceri a Universităţii Bucureşti. A devenit avocat în 2004.

Anterior fondării Brasoveanu Cernat si Asociatii, a fost avocat litigator senior în cadrul celei mai mari şi mai reputate firme româneşti de avocatură.

Andrei Brașoveanu


A urmat cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii Româno-Americane şi a obţinut licenţa în drept în 2000. În anul următor a obținut titlul de master în Dreptul Afacerilor — Societăți Comerciale la Facultatea de Drept din Universitatea București. A devenit avocat în acelaşi an, iar din 2013 este și practician în insolvență.

Anterior fondării Brasoveanu Cernat si Asociatii, începând din 2003 Andrei Brasoveanu a co-manageriat una dintre cele mai de succes societăţi de avocatură de talie medie, cu o echipă de peste 30 de avocaţi.